Please select your page

Eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, la Aeroportul Otopeni

În perioada 1 decembrie 2018 – 1 martie 2019, în incinta terminalului „Plecări Interne” din cadrul Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, pasagerii aeroportului sunt invitați să viziteze expozițiaMartirii Marii Uniri. Destinele unei generații de excepție”, organizată de Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) în parteneriat cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.



Expoziția prezintă pe 21 de stative din profil de aluminiu biografiile celor mai reprezentative figuri naționale (intelectuali, prim-miniștri, reprezentanți ai partidelor politice, militari și generali ai Armatei Române, episcopi etc.), care au luptat pentru realizarea României Mari la 1918.



Proiectul a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin programul de finanțare nerambursabilă dedicat Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial. Partenerii proiectului: Biblioteca Națională a României, Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, Facultatea de Istorie c Universitatea din București, Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” Chișinău, ICR Bruxelles, Compania Națională Aeroporturi București.                                                              

 

 

Aplicatii mobile




Bucharest Museums
Cluj Napoca Museums
Bucharest Jewish Heritage
Constanta Museums