Please select your page

Expozitia Columna lui Traian ȋn arta contemporană 2013

Casa Academiei. AICC a organizat, în perioada 25 octombrie - 4 decembrie 2013, la Casa Academiei din Bucureşti, expoziţia “Columna lui Traian în arta contemporană” . Expoziţia, care a reunit lucrări de artă plastică inspirate de istoria antică a României, a fost pregătită în colaborare cu Academia Română, Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan" şi Universitatea de Arte Plastice.

Pe durata expoziţiei, AICC a organizat periodic la Casa Academiei seri culturale cu tematici variate, orchestrate de amfitrioni din domenii şi medii diferite.

Astfel, în cadrul primului astfel de eveniment, organizat pe 7 noiembrie, doi dintre cei mai apreciaţi tineri prozatori ai literaturii române contemporane, A. R. Deleanu şi Cristina Nemerovschi, au susţinut o lectură din cele mai recente volume publicate.

O săptămână mai târziu, AICC organiza o nouă lectură, de data aceasta susţinută de poetul Cosmin Perţa. Selecţiile poetice au fost acompaniate de interludii muzicale ale tinerilor interpreţi Alina Horez (vioară) şi Ion Marinescu Ţurlă (chitară şi voce).

În colaborare cu Sports Arena, un proiect specializat pe organizarea de competiţii sportive între angajaţi, AICC a găzduit la Casa Academiei, pe 28 noiembrie, o reuniune care a celebrat ideea de fairplay şi de sport practicat pentru un stil de viaţă echilibrat.

Seria evenimentelor a fost încheiată pe 4 decembrie, când reputatul istoric prof. univ. dr. Cristian Troncotă a susţinut prelegerea Despre România, fără mânie.

  1. Inaugurare Expoziția “Columna lui Traian ȋn arta contemporană”

  2. Galerie inaugurare expozitie: Click aici pentru mai multe poze

  3. Vernisajul expoziției “Columna lui Traian ȋn arta contemporană” - film de Radu Danila.


  4. Catalogul expoziției - puteți accesa aici: http://aiccromania.org/expozitia-columna-lui-traian-in-arta-contemporana/ 

 

Aplicatii mobile




Bucharest Museums
Cluj Napoca Museums
Bucharest Jewish Heritage
Constanta Museums